Noutati PFA in 2025. Solutii. Dezavantaje. Studii de caz

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

Adauga adresa de e-mail pentru a primit Raportul Gratuit
Noutati PFA in 2025. Solutii. Dezavantaje. Studii de caz

PFA in concediu de crestere copil. 7 intrebari si raspunsurile specialistului


de Viorica Ghinea la 25 Aug. 2020
1 comentarii
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PFA in concediu de crestere copil. 7 intrebari si raspunsurile specialistului
Dezbatem in randurile urmatoare cazul unei PFA cu activitate independenta in sistem real, inregistrata la Registrul Comertului, care va intra in concediu de crestere copil. Acesta doreste sa isi suspende activitatea in urmatoarea perioada.


Specialistul nostru raspunde punctul la toate intrebarile pe care le au PFA-urile aflate in aceeasi situatie. De la demersurile de suspendare pana la calculele si platile ce trebuie facute, afla tot ce trebuie sa stii.

 

PFA care intra in concediu de crestere copil: indrumarile specialistului

 

1. Care sunt demersurile ce trebuie facute acum la suspendare si in cat timp?


La Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) documentele necesare pentru inregistrarea intreruperii activitatii se gasesc accesand urmatorul link:

https://www.onrc.ro/index.php/ro/mentiuni/persoane-fizice/ghid-suspendare-activitate-pfa-ii-si-if
 
Astfel, persoana fizica va depune la  Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC):

- Cererea de inregistrare, bifata in dreptul pct. 7.6. „intrerupere temporara de activitate”;
- Declaratia-tip pe propria raspundere care sa ateste ca pe perioada intreruperii temporare de activitate nu se desfasoara activitate (model 3)
- Certificatul constatator eliberat in temeiul art. 17^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004 care atesta ca s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere conform careia firma indeplineste conditiile de functionare, specifice pentru fiecare autoritate publica, respectiv cele prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile declarate, in original.
 
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, “(1)Comerciantul are obligatia sa solicite inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor prevazute la art. 21, in cel mult 15 zile de la data actelor si faptelor supuse obligatiei de inregistrare.”.
 
Conform art. 21 lit. h) din legea sus-mentionata, “In registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la: (…) h) orice modificare privitoare la actele, faptele si mentiunile inregistrate.”.
 
Prin urmare in termen de 15 zile documentele mai sus prezentate trebuie depuse la ONRC in vederea suspendarii activitatii PFA.
 

2. Se depune 070 pentru suspendare activitate si cand?

Potrivit art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, “In situatia persoanelor indreptatite care realizeaza venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura si care nu lucreaza in baza unui contract individual de munca, concediul reprezinta intreruperea/suspendarea activitatii pe perioada de pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, in situatia solicitarii drepturilor prevazute la art. 2 alin. (1), art. 11, respectiv art. 31 alin. (1) din ordonanta de urgenta.”

 
Astfel, in perioada in care beneficiati de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului trebuie sa suspendati activitatea PFA. Acest lucru se face prin depunerea Declaratiei unice in termen de 30 zile de la data suspendarii activitatii prin completarea corespunzatoare a casetei “II.1.1.A.9.Data suspendarii activitatii” cu data suspendarii temporare a activitatii, dar si in vederea in vederea recalcularii platilor anticipate.
 
La suspendarea activitatii, PFA trebuie sa declare acest lucru si prin formularul 070 "Declaratie de inregistrare fiscala/ Declaratie de mentiuni/Declaratie de radiere pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere".
 
Astfel, in conformitate cu Instructiunle de completare ale Declaratiei 070 prevazute in OPANAF nr. 3725/ 2017 pentru aprobarea formularelor de inregistrare fiscala a contribuabililor si a tipurilor de obligatii fiscale care formeaza vectorul fiscal, in cazul suspendarii activitatii se completeaza la Sectiunea VI. DATE PRIVIND STAREA CONTRIBUABILULUI → rd. 1. SUSPENDARE TEMPORARA.
 
Asadar, la ANAF, PFA va depune Declaratia unica in termen de 30 de zile de la suspendarea activitatii in vederea recalcularii platilor anticipate, dar si formularul 070 in care va completa data de la care intra in inactivitate temporara in Sectiunea VI. DATE PRIVIND STAREA CONTRIBUABILULUI.
 

3. Declaratia unica cu venitul efectiv realizat in 2020 trebuie depusa acum la suspendare sau doar in martie 2021?

Potrivit prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, “Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si/sau din activitati agricole, silvicultura si piscicultura pentru care impozitul se determina in sistem real si care in cursul anului fiscal isi inceteaza activitatea, precum si cei care intra in suspendare temporara a activitatii, potrivit legislatiei in materie, au obligatia de a depune la organul fiscal competent declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.”

 
Astfel, contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente pentru care impozitul se determina in sistem real si care in cursul anului fiscal isi suspenda activitatea, au obligatia de a depune la organul fiscal competent declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, prin care isi  recalculeaza impozitul pe venit, contributiile datorate (conform art. 151 alin. (12) - CAS, daca este cazul si conform art. 174 alin. (12) - CASS, daca este cazul) si declarate pentru anul in curs.
 
Prin urmare, se depune declaratia unica in termen de 30 de zile de la data suspendarii activitatii, pentru declararea venitului net estimat recalculat pana la data suspendarii activitatii, aferent anului 2020, in vederea recalcularii platilor anticipate de impozit si contributii pentru anul 2020, in care se bifeaza, la capitolul II. DATE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE ESTIMATE/ NORMA DE VENIT A SE REALIZA IN ROMANIA SI CONTRIBUTIILE SOCIALE DATORATE IN ANUL 2020 urmatoarele casute → Declaratie rectificativa privind Capitolul II :
 
- randul “I.1.1.A.9.Data suspendarii activitatii” cu data de la care se suspenda activitatea, conform documentului eliberat de ONRC;
 
- apoi se completeaza casutele aferente venitului brut estimat recalculat, cheltuielilor estimate recalculate si venitului net estimat recalculat, rezultand impozitul pe venit anticipat pentru anul 2020 recalculat;
 
- se vor completa, dupa caz, in functie de valoarea venitului net recalculat pentru anul 2020, aferent numarului de luni de activitate, casutele aferente contributiilor sociale obligatorii (pentru CAS si CASS);
 
- termenul de plata este 15 martie anul urmator (2021).
 
Venitul net estimat recalculat aferent anului 2020 se considera venit net efectiv realizat in anul 2020, in perioada ianuarie – data suspendarii activitatii.
 
In anul 2021, pana la data de 15 martie, se va depune Declaratia unica, insa se va completa Captitolului I pentru venitul efectiv realizat in anul 2020, deoarece, este posibil, ca dupa suspendarea activitatii, PFA sa mai incaseze sume de bani aferente unor lucrari prestate pana la suspendarea activitatii, iar aceste incasari (chiar daca sunt efectuate dupa incectarea activitatii) intra in venitul brut impozabil.
Declaratia unica pentru venitul efectiv realizat in anul 2020 se va depune, pana la 15 martie 2021, chiar daca venitul net realizat efectiv va fi egal cu cel declarat ca fiind venit net estimat recalculat.
 

4. Cand trebuie platite contributiile pentru indemnizatia de somaj primita in timpul starii de urgenta, acum la suspendare sau in 25 martie 2021?


Termenul limita de plata este 25 martie 2021.

 

5. Trebuie rectificata declaratia estimativa pentru 2020?

Asa cum am aratat mai sus, declaratia unica se depune in termen de 30 de zile de la data suspendarii activitatii, pentru declararea venitului net estimat recalculat pana la data suspendarii activitatii, aferent anului 2020, in vederea recalcularii platilor anticipate de impozit si contributii pentru anul 2020, in care se bifeaza, la capitolul II. DATE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE ESTIMATE/ NORMA DE VENIT A SE REALIZA IN ROMANIA SI CONTRIBUTIILE SOCIALE DATORATE IN ANUL 2020 urmatoarele casute → Declaratie rectificativa privind Capitolul II :

 
- randul “I.1.1.A.9.Data suspendarii activitatii” cu data de la care se suspenda activitatea, conform documentului eliberat de ONRC;
 
- apoi se completeaza casutele aferente venitului brut estimat recalculat, cheltuielilor estimate recalculate si venitului net estimat recalculat, rezultand impozitul pe venit anticipat pentru anul 2020 recalculat;
 
- se vor completa, dupa caz, in functie de valoarea venitului net recalculat pentru anul 2020, aferent numarului de luni de activitate, casutele aferente contributiilor sociale obligatorii (pentru CAS si CASS);
 

6.  Pentru calculul indemnizatiei de crestere copil este nevoie de venitul estimat in 2020 sau trebuie definitivat in declaratia unica anul 2020?

Potrivit art. 3 alin. (1) din OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, “In sensul prezentei ordonante de urgenta, veniturile din salarii si asimilate salariilor, din activitati independente, din drepturi de proprietate intelectuala si din activitati agricole, silvicultura si piscicultura prevazute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 67, art. 70, art. 76 alin. (1) si (2) si art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.”

 
Astfel, veniturile din activitati independente sunt cele definite la art. 67 din Codul fiscal si in scopul determinarii indemnizatiei este luata in calcul valoarea obtinuta dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzator categoriei de venit.
 
Potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) si b) din OUG nr. 111/2010, “Pentru persoanele indreptatite care realizeaza venituri din categoriile celor prevazute la alin. (1), veniturile luate in calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizatiei lunare sunt:

a) veniturile rezultate dupa scaderea impozitului pe venit si, dupa caz, a contributiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzator fiecarei categorii de venit;

b) veniturile rezultate dupa scaderea contributiilor sociale obligatorii datorate, dupa caz, conform legii, corespunzator fiecarei categorii de venit, in cazul veniturilor scutite de impozitul pe venit conform art. 60 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.”
 
Astfel, se precizeaza in mod expres ca veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea nivelului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii.
 
Prin urmare, cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului se calculeaza prin aplicarea cotei de 85% asupra veniturilor realizate din activitati independente. Veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozit pe venit asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii.
 
Intrucat, venitul net estimat recalculat aferent anului 2020 se considera venit net efectiv realizat in anul 2020, in perioada ianuarie – data suspendarii activitatii, acesta este baza de calcul pentru indemnizatia pentru cresterea copilului.
 

7. Pfa-ul are casa de marcat. Ce trebuie facut cu casa de marcat? Se depune F4109 in continuare pe perioada suspendarii activitatii?

Potrivit art. 3 alin. (1) – (5) din OPANAF nr. 627/2018 privind aprobarea procedurii de transmitere a datelor prevazute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin. (2) lit. a), b) sau c), dupa caz, respectiv cele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. b) si c) din anexa nr. 11 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 479/2003, catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala,

 
“(1) In situatia in care exista aparate de marcat electronice fiscale neutilizate, prin exceptie de la prevederile art. 1 si 2, utilizatorii au obligatia de a informa organul fiscal prin completarea si transmiterea "Declaratiei privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate", al carei model este prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta procedura.
 
(2) Prin aparate de marcat electronice fiscale neutilizate se intelege aparatele de marcat electronice fiscale care nu au fost utilizate, in nicio zi din perioada de raportare, pentru generarea oricareia dintre datele prevazute la art. 1.
 
(3) Anexa este disponibila in format editabil pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
 
(4) "Declaratia privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate" se completeaza cu ajutorul programului de asistenta pus la dispozitia utilizatorilor pe portalul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
 
(5) Declaratia prevazuta la alin. (1) se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pana cel mai tarziu in data de 20 a lunii urmatoare perioadei de raportare in care aparatele de marcat electronice fiscale nu au fost utilizate”.
 
Prin urmare, pe perioada neutilizarii, PFA este obligata sa depuna lunar F4109 "Declaratia privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate".



Raspuns oferit pe portalcontabilitate.ro de Alina Elena - Consultant fiscal.

 


Viorica Ghinea Autor: Viorica Ghinea

Ghinea Viorica face parte din echipa Portalpfa.ro din anul 2017, unde se concentreaza pe noutatile legislative si prezinta cele mai relevante stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea in presa in 2009 si a acoperit de-a lungul anilor subiecte precum sanatate, amenajari interioare, moda, sport si legislatie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna TVA, monografii contabile, legislatie fiscala si contabila, pentru a sprijini contabilii, antreprenorii si alte categorii.

Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:

Va place acest articol?
Dati o nota de la 1 la 5!

Rating:
Nota: 3.99 din 58 voturi

x

Intrebare antispam: 1 + 3 =

Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebarea de mai sus!

Comentarii 1 comentariiAdauga comentariul tau

Pop ciprian 2021-03-28 09:16:59

Bun? ziua so?ia trebuie sa reia activitatea din concediu prenatal a lucrat cu pfa la spital asistent medical o mai prime?te înapoi sau trebuie sa î?i caute de lucru ?

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Cele mai citite stiri

Noutati PFA in 2025. Solutii. Dezavantaje. Studii de caz
Va oferim GRATUIT toate
informatiile privind legislatia PFA
Descarca GRATUIT Raportul Special

Noutati PFA in 2025. Solutii. Dezavantaje. Studii de caz

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit si fii informat!
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016