Un proiect editorial marca Rentrop&Straton
Liderul informatiilor specializate din Romania
search
PFA in 2026. Noutati privind TAXAREA + Studii de caz

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

Adauga adresa de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit

PFA in 2026. Noutati privind TAXAREA + Studii de caz
Nu ratati

Deplasare in strainatate pentru PFA: Ce cheltuieli poti deduce si ce documente sunt necesare

de Liviu Sapunaru la 20 Apr. 2026
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Deplasare in strainatate pentru PFA: Ce cheltuieli poti deduce si ce documente sunt necesare
In cadrul activitatilor independente desfasurate de un PFA in sistem real, determinarea deductibilitatii cheltuielilor reprezinta un element esential pentru conformarea fiscala si pentru justificarea acestora in cazul unui eventual control fiscal. In practica, contribuabilii se confrunta frecvent cu situatii in care plata unei cheltuieli este usor de dovedit prin extrase de cont, insa documentarea operatiunii economice in sine ridica probleme, mai ales in cazul deplasarilor externe. Diferenta dintre dovada platii si documentul justificativ care individualizeaza serviciul achizitionat devine astfel fundamentala pentru acceptarea deductibilitatii. In plus, lipsa facturii sau a unui document emis de furnizor poate genera incertitudini privind incadrarea fiscala a cheltuielii, chiar daca aceasta a fost efectuata in scop profesional. In cazul deplasarilor pe alte continente, unde structura documentara poate varia in functie de furnizor, platforma sau intermediar, analiza trebuie realizata prin raportare stricta la prevederile Codului fiscal si ale legislatiei contabile incidente.

Studiul de caz de mai jos analizeaza doua situatii frecvente: cazarea fara factura emisa si biletele de avion achizitionate prin intermediul unui tert, in contextul unui PFA in sistem real.

Un PFA in sistem real, avand codul principal 7420 si activitate secundara de vanzare online de tablouri realizate pe baza unor fotografii originale, intentioneaza sa deconteze cheltuielile aferente unei deplasari efectuate pe un alt continent, realizata in scopul obtinerii de materiale necesare activitatii de vanzare.

In ceea ce priveste cazarea, contribuabilul detine doar dovada platii efectuate din contul PFA si confirmarea rezervarii, fara a exista o factura emisa de prestator, desi aceasta a fost solicitata. Se pune intrebarea daca, in aceste conditii, cheltuiala poate fi considerata deductibila exclusiv pe baza extrasului de cont si a confirmarii rezervarii.

In ceea ce priveste transportul aerian, biletele de avion au fost achitate din contul sotiei contribuabilului, iar plata a acoperit doua bilete de calatorie. Se ridica problema daca poate fi dedusa doar partea aferenta contribuabilului, respectiv 50% din costul total al biletelor, in lipsa unei separari clare a platii pe fiecare pasager.

Ce conditii trebuie indeplinite pentru deductibilitatea cheltuielilor la PFA?

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Ce conditii trebuie indeplinite pentru deductibilitatea cheltuielilor la PFA?
Pentru PFA in sistem real, art. 68 alin. (4) lit. a) Cod fiscal cere ca o cheltuiala sa fie efectuata in cadrul activitatii independente si justificata prin documente.

In aceeasi logica, cap.III pct.(2) (3) din OMFP 170/2015 prevad:

- Orice operatiune economico-financiara se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza evidentierii in contabilitatea in partida simpla, dobandind astfel calitatea de document justificativ.
- Documentele justificative care se evidentiaza in contabilitatea in partida simpla angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit.

In plus la art. 3 lin.2 din Ordinul nr. 3254/2017 privind Registrul de evidenta fiscala pentru persoanele fizice, contribuabili potrivit titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se precizeaza:

(2) Registrul de evidenta fiscala se completeaza astfel incat sa permita identificarea si controlul operatiunilor efectuate pentru determinarea venitului net anual/pierderii nete anuale, care sa corespunda cu cel/cea cuprins/cuprinsa in Declaratia privind venitul realizat din Romania sau in Declaratia anuala de venit pentru asocierile fara personalitate juridica si entitati supuse regimului transparentei fiscale, dupa caz, si in orice alta declaratie rectificativa depusa ulterior.

La nivel contabil-documentar, art. 6 alin. (1) din Legea contabilitatii spune ca orice operatiune economico-financiara se consemneaza intr-un document care sta la baza inregistrarilor si devine document justificativ. Din coroborarea acestui text cu art. 68 Cod fiscal rezulta ca nu este suficienta simpla dovada ca au iesit bani din cont; trebuie sa existe un document care individualizeaza operatiunea economica pentru care cereti deductibilitatea.

Cazarea se poate deduce doar pe baza extrasului de cont?

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Cazarea se poate deduce doar pe baza extrasului de cont?
Opinia mea, strict pe aceste texte, este: nu, nu doar pe baza extrasului de cont. Extrasul de cont dovedeste plata. Confirmarea rezervarii dovedeste ca a existat o rezervare. Dar art. 68 alin. (4) lit. a) Cod fiscal cere cheltuiala justificata prin documente, iar art. 6 din Legea contabilitatii cere documentul care sta la baza inregistrarii operatiunii. Extrasul singur nu individualizeaza suficient serviciul de cazare ca operatiune economica deductibila: nu inchide singur, in mod suficient, toate elementele relevante ale serviciului pentru care deduceti cheltuiala.

Deci, legea nu spune aici ca singurul document posibil este factura , dar spune ca trebuie sa aveti document justificativ. De aceea, daca nu aveti factura, va trebuie cel putin un document final emis de hotel sau de platforma care sa individualizeze serviciul: furnizorul, persoana cazata, perioada si suma serviciului.

Doar extrasul de cont si confirmarea rezervarii, fara un asemenea document final al serviciului, este o baza documentara slaba pentru deductibilitate. Aceasta concluzie rezulta din combinatia dintre cerinta de document justificativ din Legea contabilitatii si cerinta de justificare prin documente din art. 68 Cod fiscal.

Bilet de avion: daca plata a fost facuta din contul sotiei, se poate deduce partea dvs.?

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Bilet de avion: daca plata a fost facuta din contul sotiei, se poate deduce partea dvs.?
Aici raspunsul meu este: da, in principiu se poate sustine doar partea dvs., dar nu printr-un 50% automat. Baza legala ramane aceeasi: art. 68 alin. (4) lit. a) Cod fiscal si pct.(2) (3) de la cap.III din OMFO 170/2015.

Din aceste texte rezulta ca ceea ce trebuie dovedit fiscal este cheltuiala dvs. profesionala exacta.

Prin urmare, faptul ca plata initiala a fost facuta din contul sotiei nu este, in sine, criteriul fiscal decisiv. Criteriul decisiv este daca puteti individualiza exact costul biletului dvs. si daca evidenta fiscala arata clar acea cheltuiala ca fiind aferenta activitatii.

Asta inseamna ca solutia optima nu este iau jumatate pentru ca au fost doua bilete , ci iau costul exact al biletului meu, daca documentele il separa . Aceasta este o concluzie derivata din textele de mai sus, care cer identificare si justificare documentara a cheltuielii.

De aici rezulta si raspunsul la intrebarea despre jumatate: 50% este acceptabil doar daca documentele arata ca exact atat reprezinta costul biletului dvs. Daca rezervarea arata tarife diferite pe pasager, servicii auxiliare diferite, bagaje diferite sau nu separa deloc costurile, atunci nu aveti baza legal-documentara pentru o impartire arbitrara. In evidenta fiscala trebuie sa intre suma exacta care poate fi identificata ca transportul dvs. profesional.

In aceeasi logica, biletul sotiei nu devine deductibil doar pentru ca a fost cumparat impreuna cu al dvs. Daca deplasarea ei nu este ea insasi legata si justificata ca fiind in scopul realizarii de venituri ale activitatii, partea ei ramane in afara deductibilitatii cerute de art. 68 alin. (4) lit. a) Cod fiscal.

Concluzie

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Concluzie
In concluzie, pentru cazare, raspunsul este nu, nu as merge pe deductibilitate doar cu extrasul de cont; baza legala este ca art. 68 alin. (4) lit. a) Cod fiscal cere cheltuiala justificata prin documente, iar art. 6 din Legea contabilitatii cere document justificativ al operatiunii. Pentru avion, raspunsul este da, dar numai pentru partea dvs. exact individualizata, nu pentru un 50% automat; baza legala este aceeasi, completata de Ordinul nr. 170/2015.

Explicatii oferite in luna aprilie 2026 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
 
Liviu Sapunaru Autor: Liviu Sapunaru

--> Practician in insolventa, consultant fiscal si expert contabil

--> Practician in insolventa din 2009, expert contabil din 2014 si consultant fiscal din 2016. Este specialist in proceduri de insolventa, contabilitate financiara si fiscalitate, avand o vasta experienta in coordonarea echipelor financiar-contabile si gestionarea unor proiecte complexe de redresare si restructurare a companiilor aflate in dificultate.

--> Studii si certificari:

Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice, Iasi, specializarea Finante-Banci, Contabilitate
Consultant Fiscal – Camera Consultantilor Fiscali (2016)
Expert Contabil – CECCAR (2014)
Practician in Insolventa – Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania (2009)

--> Experienta profesionala:
 

Peste 20 de ani de experienta in contabilitate financiara, fiscalitate si gestiune, din care mai mult de 15 ani in gestionarea procedurilor de insolventa si in consultanta fiscala.

 


Ti-a placut acest articol? Recomanda-l prietenilor:


PFA in 2026. Noutati privind TAXAREA + Studii de caz

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

Adauga adresa de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit

PFA in 2026. Noutati privind TAXAREA + Studii de caz

Articole pe acelasi subiect




Cele mai citite stiri

PFA in 2026. Noutati privind TAXAREA + Studii de caz
Descarca GRATUIT Raportul Special

PFA in 2026. Noutati privind TAXAREA + Studii de caz

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit si fii informat!
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

RSS RSS Flux RSS 2.0Sitemap XML Sitemap XMLDespre cookiesParterneri PortalPFATermeni si conditiiContact